Home

  •   
         

  • Comunicat de presă comun BCR - OPCOM

    BCR este banca - cont central pentru OPCOM
    (Bucureşti, 01 august 2007)

    În data de 1 august a.c. a avut loc semnarea oficială a contractului prin care Banca Comercială Română va deveni Banca Cont Central pentru tranzacţiile cu energie electrică pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU).

    BCR este cîştigătoarea licitaţiei deschise organizată de OPCOM, în conformitate cu prevederile legale, pentru achiziţionarea serviciilor de bancă – cont central.
    La licitaţie au depus oferte 6 dintre cele mai importante instituţii bancare din România.
    Procesul de evaluare a ofertelor a avut loc sub îndrumarea Ministerului Economiei şi Finanţelor – MEF, în conformitate cu legislaţia armonizată cu normele europene.
    În termenul legal nu a fost depusă nici o contestaţie.
    Codul Comercial al pieţei angro de energie electrică prevede ca, la sfîrşitul perioadei tranzitorii, Operatorul pieţei să devină contraparte pentru toţi participanţii la Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU.
    Pentru punerea în practică a acestei prevederi, Operatorul Pieţei de energie electrică – OPCOM SA – a colaborat cu participanţii la piaţă, Asociaţia Română a Băncilor şi instituţiile bancare. Astfel, au fost elaborate procedurile necesare implementării unor mecanisme care să asigure derularea plăţilor prin contul central al PZU şi administrarea garanţiilor prin banca cont central, la solicitarea participanţilor la piaţă, necesare pentru ca Operatorul pieţei să îşi poată asuma rolul de contraparte pentru toate tranzacţiile încheiate pe PZU. Aceste proceduri au primit avizul Autorităţii de Reglementare – ANRE.
    Mecanismele implementate pentru asumarea rolului de contraparte implică riscuri de tranzacţionare diminuate pe platforma OPCOM pentru PZU şi eliminarea riscului de neplată. Avînd în vedere interesul participanţilor la piaţă pentru o cît mai rapidă aplicare a noilor mecanisme, pentru derularea etapelor ulterioare atribuirii şi încheierii contractului sunt prevăzute termene de implementare ce nu depăşesc 60 de zile de la semnarea contractului.
    Pentru achiziţionarea „Serviciilor financiar bancare – Cont central pentru Piaţa de Energie Electrică pentru ziua următoare (PZU)”, în conformitate cu prevederile OUG nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, S.C. OPCOM S.A. a întocmit documentaţia de atribuire şi a aplicat procedura de LICITAŢIE DESCHISĂ.
    Anunţul de participare a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice - SEAP şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene - JOUE.
    Invitaţia de participare a fost transmisă către toate băncile comerciale care fac parte din Asociaţia Română a Băncilor - ARB.
    Pe cale de consecinţă, contractul a fost atribuit Băncii Comerciale Române, declarată cîştigătoare în urma procedurii de LICITAŢIE DESCHISĂ.

    COMUNICAT DE PRESA 1.08.2007

    Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi S.C. OPCOM S.A.
    Victor IONESCU, Director general,
    telefon +4 021 3071 450
    fax +4 021 3071 400

    Inapoi
    Opcom Anunţuri
    01/10/2024
    01/10/2024
    16/09/2024
    02/09/2024
    12/08/2024
    07/08/2024
    01/08/2024
    10/07/2024