Un oficial  al registrului ceh a afirmat că Germania si Marea Britanie nu vor bloca  certificatele de emisii (EUA) furate despre care se presupune că sunt ţinute în  conturile registrelor lor, odată ce acestea se redeschid vineri dimineaţă (4  februarie). Acest lucru înseamnă că certificatele EUA furate ar putea reintra  pe piaţă începând cu vineri. 
  Oficialul  ceh a confirmat că o parte din certificatele furate din conturile registrului  ceh sunt în prezent în Marea Britanie şi Germania. "Dar în acest moment ei  nu sunt în măsură să le blocheze," a declarat într-un e-mail, Jiri  Stastny, președinte al OTE, care opereaza registrul ceh. 
  Registrul  german a refuzat să confirme acest lucru, dar a subliniat că legea germană prevede  că proprietarii au dreptul să retranzacţioneze orice în conturile lor.  Registrul Marii Britanii nu face comentarii cu privire la acuzaţiile provenite  de la alte registre. 
  OTE a  declarat Comisiei Europene, Marii Britanii şi Germaniei, că este "total  împotriva”  redeschiderii registrelor  germane şi britanice programate pentru vineri dimineața (a se vedea articolul  separat), şi de asemenea, poliţia cehă doreşte ca registrele să rămână închise. 
  Cu toate  acestea, Comisia Europeană este lipsită de prerogative în vederea împiedicării  companiilor să vândă certificatele EUA furate. Dacă aceasta este sau nu o  infracţiune, depinde de legislaţia naţională să o definească. 
  Un oficial a  declarat pentru ICIS Heren că: "Nu există măsuri [pentru a recupera  certificatele] aplicabile pe termen scurt - se aplică legislaţia  naţională". Acest lucru înseamnă că registrele se pot redeschide odată ce  au dovedit că sunt echipate pentru a se apăra de atacurile viitoare ale  hacker-ilor, indiferent dacă aceștia deţin în prezent certificate furate. 
  Aceasta  înseamnă că recuperarea certificatelor va depinde de legislaţia Germaniei şi  cea a Marii Britanii în ceea ce priveşte răspunderea de a transfera activele  furate, cumpărate cu bună credinţă - şi dacă cumpărătorii de bună credinţă sunt  dispuşi să îşi asume riscurile legale de a le transfera mai departe. 
Germania 
  Experți  juridici au declarat pentru ICIS Heren că legea germană privind tranzacționarea  emisiilor oferă un grad foarte înalt de protecție pentru cumpărătorii de bună  credință. Legea stipulează, în mod simplu, că orice transfer de certificate EUA  într-un cont de registru trebuie să fie valid.   
  ”În  principiu, în cazul în care cumperi de la cineva care este înregistrat ca  deținător al unui certificat EUA în cadrul registrului german, transferul de  proprietate este valid și ești liber să îl tranzacționezi sau să îl păstrezi.  Cu toate acestea, detaliile juridice pentru persoane care acționează cu rea  credință – pentru că au furat ceva – ar putea necesita mai multe clarificări,”  a afirmat Matthias Lang, partener al firmei de avocatură Bird & Bird din  Dusseldorf, Germania. 
  Julia Pfeil,  avocat al firmei Baker & McKenzie, a explicat că, deși legea germană  privind tranzacționarea emisiilor oferă un grad foarte ridicat de protecție  pentru transferurile de certificate EUA, încă mai poate fi găsită o cale, prin  intermediul instanțelor, pentru a se reintra în posesia certificatelor sustrase.  
  ”Dacă se  ajunge în instanță, un judecător poate decide că ai achiziționat certificatele  EUA cu intenții incorecte, ceea ce în practică înseamnă că trebuie să înapoiezi  ceea ce ai obținut,” a mai spus Pfeil. ”Acest tip de verdict este dat de la caz  la caz și depinde de fiecare judecător – dacă un judecător consideră un astfel  de comportament ca fiind ”imoral”, atunci el poate să anuleze tranzacția și să  redea certificatele EUA [deținătorului inițial]. 
  Una din  victimele furtului din registrul ceh, Blackstone Global Ventures, a declarat  deja pentru ICIS Heren că va acționa în instanță dacă nu reintră în posesia  certificatelor în integralitatea lor. Compania vizează mai degrabă operatorul  registrului ceh, OTE, decât cumpărătorii de bună credință din Germania. 
Marea Britanie 
  Conform  legislației britanice, cumpărătorii de bună credință ai certificatelor EUA  furate se supun mai multor riscuri decât în Germania. Poate fi foarte dificil  să demonstrezi șirul de tranzacții care a condus la intrarea în posesia  certificatelor. Surse din interiorul unor firme de avocatură britanice declară  că încă nici nu au început să analizeze modul în care companiile ar putea fi  constrânse să dezvăluie aceste informații. 
  Legea  britanică ar putea chiar considera un delict vânzarea certificatelor cumpărate  cu bună credință, în cazul în care cumpărătorul ar fi înștiințat cu privire la  faptul că acestea au făcut obiectul furtului. ”Acest lucru te-ar putea acuza de  infracțiune,” a afirmat o sursă juridică. 
  Aceasta a  mai explicat că legislația britanică robustă privind spălarea banilor urmărește  să asigure faptul că guvernul poate interveni, indiferent de inventivitatea pe  care ar putea să o demonstreze infractorii.  
  Îndeplinirea  angajamentelor în UE 
  Deși legislația  europeană nu acoperă răspunderea juridica în ceea ce privește retranzacționarea  certificatelor EUA furate, aceasta prevede totuși care sunt certificatele  eligibile pentru îndeplinirea angajamentelor. 
  În cazul în  care Comisia decide că certificatele EUA furate nu pot fi utilizate de către  companii pentru îndeplinirea angajamentelor, indiferent de cât de multe tranzacții  au fost efectuate după comiterea furtului, aceste certificate ar deveni complet  lipsite de valoare. 
  Până în  prezent, nu există niciun semn care să indice faptul că acest lucru se întamplă  deja la nivelul Comisiei. La momentul de față, aceste certificate EUA continuă  să fie eligibile pentru îndeplinirea angajamentelor. 
 (RAPOARTELE ICIS HEREN - EDCM 6023 / 3 februarie 2011)  |