Home
Transelectrica scoate la v�nzare pe bursa actiuni de 123 mil. lei la 14 iunie
2010-04-06
Compania Transelectrica va scoate la vânzare la 14 iunie, prin oferta publica initiala primara, 7.329.787 actiuni la pretul de 16,8 lei, valoarea totala a pachetului fiind de 123,14 milioane de lei. În prezent, Transelectrica are un capital social de circa 660 milioane de lei, format din aproximativ 66 de milioane de actiuni. Ministerul Economiei si Comertului este unicul actionar. Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat joi prospectul final de oferta depus de compania de transport al energiei electrice la sfârsitul lunii mai. Oferta va fi considerata a fi încheiata cu succes daca la data închiderii au fost subscrise minim 70% din actiunuile oferite. Perioada de subscriere este programata sa se încheie la 28 iunie, dar poate fi prelungita cu aprobarea CNVM, potrivit unui anunt al companiei. Intermediarii ofertei sunt Alpha Bank România, BRD-Groupe Societe Generale si Raiffeisen Bank. Un pachet de 40% din actiunile scoase la vânzare va fi alocat micilor investitori, care vor subscrie titluri în valoare de minim 2.000 de lei si maxim 500.000 de lei. Diferenta de 60% este destinata marilor investitori, cu o valoare minima a subscrierii de 500.000 de lei. La sfârsitul perioadei de subscriere se vor putea transfera actiuni din transa incomplet subscrisa în transa suprasubscrisa. "Raportul privind încheierea perioadei de subscriere va fi prezentat CNVM la sfârsitul lunii iunie, urmând ca listarea propriu-zisa la BVB a actiunilor Transelectrica sa aiba loc în luna iulie", a declarat vineri (2 iunie) agentiei MEDIAFAX directorul Directiei cooperare internationala si piata de capital a Transelectrica, Razvan Purdila. Listarea Transelectrica, compania nationala de transport a energiei electrice, face parte dintr-un program guvernamental de dezvoltare a pietei de capital. Obligativitatea listarii Transelectrica este prevazuta si în legea de constituire a Fondului Proprietatea, care va prelua 15% din actiunile societatii. (MEDIAFAX)

Inapoi la index
Ştiri