Home

COMUNICAT DE PRESĂ 28 august 2007
Lansarea proiectului Pieţei regionale de energie electrică

(Bucureşti, 28 august 2007)
Astăzi, la Hotel J.W. Marriott Bucureşti a avut loc întîlnirea dedicată lansării lucrărilor proiectului „Dezvoltarea şi implementarea bursei regionale de energie electrică – OPCOM”. Proiectul este destinat adaptării capacităţii infrastructurii existente a OPCOM la deciziile referitoare la implementarea pieţei spot regionale. Acest proiect constituie o nouă etapă de lucrări dezvoltată în baza parteneriatului cu Nord Pool şi a suportului financiar asigurat de Transelectrica în baza împrumutului acordat de Banca Mondială.
La eveniment au participat reprezentanţi ai părţilor direct implicate în realizarea proiectului referitor la extinderea pieţei spot administrată de OPCOM: Nord Pool, OPCOM, Transelectrica, Banca Mondială.
În cadrul lucrărilor au luat cuvîntul: Alexandru Săndulescu – Director general DGPE-MEF, care a transmis participanţilor cuvîntul ministrului Varujan Vosganian; Terje Aalia – Prim-secretar şi Şef Adjunct al Misiunii Ambasadei Regatului Norvegiei la Bucureşti; Benoît Blarel – Manager al Băncii Mondiale pentru România; Stelian Alexandru Gal – Director general Transelectrica; Bjørn Tjomsland – Managing director Nord Pool Consulting; Victor Ionescu – Director general OPCOM; Iulian Iancu – Preşedintele Comitetului Naţional Român-Consiliul Mondial al Energiei, Preşedintele Comisiei energie a Camerei deputaţilor; Dan Ionescu – Director general Departament piaţa de energie electrică ANRE; Ovidiu Pop – IRE-reprezentantul României la EURELECTRIC; Ion Lungu – Preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România.
În alocuţiunile susţinute vorbitorii şi-au exprimat încrederea în consecvenţa deciziilor politice ale guvernelor României, în direcţia dezvoltării pieţei naţionale şi a integrării regionale, în sprijinul şi în viitor al Transelectrica şi al Băncii Mondiale, în capacitatea Nord Pool de a construi pieţe de energie electrică regionale.
Conducerea MEF şi-a exprimat susţinerea şi încrederea în deplina cooperare dintre ANRE, Transelectrica şi OPCOM, pentru implementarea proiectului.
La lucrări a participat Zsolt Bertalan – Preşedinte al Bursei ungare de electricitate HuPX, lansată de Operatorul de transport şi sistem în primăvara acestui an, care a exprimat interesul de cooperare bilaterală şi în plan regional.
În cadrul întîlnirii, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare – BERD şi-a exprimat interesul pentru finanţarea dezvoltării proiectului Pieţei regionale de energie electrică.

COMUNICAT DE PRESA 28.08.2007

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi S.C. OPCOM S.A.
Victor IONESCU, Director general,
telefon +4 021 3071 450
fax +4 021 3071 400

Inapoi
Opcom Comunicate de presă