Home

Comunicat de presa 10.12.2007

Pentru 2008 mai mult de 15,5 % din consumul naţional de energie electrică va fi tranzacţionat pe PCCB

(Bucureşti, 10 decembrie 2007) Sesiunile de licitaţie organizate pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB) derulate până în prezent, inclusiv ofertele cu livrare 1 Ianuarie 2008 publicate în acest moment, conduc la o creştere importantă a cotei tranzacţiilor pentru contracte pentru energie electrică cu livrare anul 2008.
În perioada imediat următoare sunt programate un număr de 19 sesiuni de licitaţie ca urmare a ofertelor propuse de către SN Nuclearelectrica şi CE Turceni pentru anul 2008. Astfel, cota tranzacţiilor pentru 2008 va fi de 15,64%, în timp ce cota tranzacţiilor pentru 2007 este de 12,25 % din consumul naţional realizat.
Contractele cu livrare 2008 au fost propuse în licitaţie deschisă de către principalii producători, respectiv de către Complexele energetice Turceni – 2.678,73 GWh, Rovinari – 680 GWh şi Craiova – 1.264 GWh precum şi de către SN Nuclearelectrica – 3606,22 GWh.
PCCB oferă participanţilor la piaţă cadrul necesar tranzacţionării prin licitaţie publică, în condiţii de transparenţă deplină a contractelor pentru termene de livrare mai lungi de 1 lună. Preţul mediu calculat pentru această piaţă reprezintă o referinţă a unui mediu centralizat de tranzacţionare ce ia în considerare oferte propuse de participanţi la piaţă aparţinând celor mai multe dintre segmentele sectorului energetic.

Toate pieţele centralizate administrate de Operatorul Pieţei de Energie Electrică, au ca obiectiv descoperirea unui preţ de referinţă care să vină în sprijinul creării unui mediu concurenţial transparent şi corect.

COMUNICAT DE PRESĂ 10.12.2007

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi S.C. OPCOM S.A.
Victor IONESCU, Director general,
telefon +4 021 3071 450
fax +4 021 3071 400

Inapoi
Opcom Comunicate de presă