Home

COMUNICAT de PRESĂ

(Bucureşti, 02 decembrie 2014)

Noi recorduri absolute de la lansarea în 2005 a noului mecanism de tranzacționare pe Piața pentru ziua următoare


OPCOM anunță recorduri zilnice absolute pe PZU pentru ziua de livrare 03.12.2014: pentru a treia oară volumul tranzacţionat orar depășește valoarea de 4.000 MWh/h, respectiv înregistrează o cantitate de 4.049,9 MWh/h pentru intervalul 9.
Acest record orar, susținut de valori ridicate și pentru celelalte intervale orare, a determinat tranzacționarea celui mai mare volum zilnic, 82.806,7 MWh, reflectat și în valoarea medie orară înregistrată pentru această zi de livrare (3.450,3 MWh/h).
Numărul de participanți care au introdus oferte a fost de 149, cantitatea de aproximativ 82.807 MWh tranzacționându-se la un preț mediu de 195,75 lei/MWh (44,24 euro/MWh).


Amintim că în data de 19.11.2014 a fost lansată cu succes funcționarea în regim cuplat a pieţelor de energie electrică pentru ziua următoare din România, Ungaria, Slovacia și Republica Cehă. Acest moment a urmat perioadei de implementare și testare a sistemelor IT implicate, a procedurilor operaționale aplicabile în procesul zilnic de funcționare în regim cuplat, a elaborării cadrului contractual care prevede condițiile cooperării între părțile direct implicate în mecanismul de funcționare cuplată, burse de energie și operatori de transport și de sistem, a pregătirii procedurilor operaționale locale, toate aceste elemente fiind însoțite, în mod necesar, de susținerea fără rezerve a participanților la piață.
În ceea ce privește situația participanților la piața din România, fără o experienţă anterioară în activitatea comercială aferentă unui mecanism de funcționare cuplată a pieţelor de energie, putem afirma că grație implicării exemplare a acestora, trecerea la funcționarea cuplată a pieței pentru ziua următoare din România s-a produs lin, fără întârzieri sau incidente, ceea ce a reprezentat o încununare a eforturilor tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui obiectiv important al anului 2014 pentru comunitatea energetică românească.
Pe această cale dorim să adresăm încă o dată mulţumiri dumneavoastră, participanţii din piaţa română de energie electrică care aţi contribuit decisiv la realizarea acestui obiectiv.

Exprimăm convingerea că experienţa acumulată va fi utilizată şi în proiectele care vor urma în parcursul de integrare a pieţei române de energie în Piaţa internă europeană.

COMUNICAT de PRESĂ 02.12.2014


Pentru detalii, vă rugăm contactaţi OPCOM S.A.
Victor IONESCU, Director general,
telefon +4 021 3071 450
fax +4 021 3071 400

Inapoi
Opcom Anunţuri
15/11/2019
12/11/2019
12/11/2019
12/11/2019
12/11/2019
11/11/2019
08/11/2019
05/11/2019
Opcom Comunicate de presă