Home

COMUNICAT de PRESĂ

(Stockholm, Suedia si Bucuresti, România, 14 februarie 2018)

Nasdaq si OPCOM semneaza Acordul pentru implementarea unei
Noi Tehnologii pentru Piața

Noul motor de tranzactionare al operatorului pietei de energie din Romaniasi tehnologia de decontare/compensare se vor realiza prin Nasdaq Financial Framework (denumirea noului sistem de tehnologie pentru piețele bursiere dezvoltat de Nasdaq) marcând aniversarea a 14 ani de parteneriat tehnologic

Times Square

Stockholm, Suedia si Bucuresti, România, 14 februarie 2018 - Nasdaq Inc. Nasdaq Inc. (Nasdaq:NDAQ) si Operatorul Pietei de Energie Electrica si Gaze Naturale (OPCOM) au semnat un acord privind noul sistem de tehnologie pentru piețele bursiere in baza caruia Nasdaq va furniza catre Operatorul Pietei de Energie Electrica si Gaze Naturale din România un nou motor de corelare si o noua tehnologie pentru decontarea/compensarea tranzacțiilor prin intermediul arhitecturii Nasdaq Financial Framework. OPCOM va valorifica functionalitatea modulara a Nasdaq Financial Framework pentru a oferi servicii suplimentare membrilor si clientilor sai. Acest nou acord marcheaza urmatorul capitol in colaborarea celor doua companii privind tehnologia, care a inceput in 2005.

”OPCOM este puternic angajat in a oferi cele mai bune servicii participantilor la piata, si in acest sens va continua sa fie sustinuta in dezvoltarea viitoare a sistemelor de tehnologie pentru piața de catre Nasdaq", a declarat Victor Ionescu, CEO al OPCOM. "Din 2005, platforma OPCOM a functionat pe tehnologia Nasdaq, care a sustinut de-a lungul anilor mai multe mecanisme de piata implementate de OPCOM. In plus, parteneriatul dintre Nasdaq si OPCOM a adus plus valoare pe piața de energie din România, in acelasi timp contribuind la consolidarea increderii participantilor la piata si la implementarea in mare masura a unui nou cadru legal important in domeniul energiei. Imbunatațirea adusa prin noua tehnologie reprezinta un beneficiu adus acestui cadru, clientilor nostri si dezvoltarii noastre viitoare.

”Din punctul de vedere al infrastructurii critice pentru piața de energie si de capital din România,  OPCOM a demonstrat o deosebita implicare in a investi in tehnologia utilizata si in operare", a declarat James Martin, director regional, EMEA, Market Technology, Nasdaq. "Prin utilizarea tehnologiilor de tranzactionare si de compensare/decontare ale Nasdaq Financial Framework, OPCOM isi poate dezvolta si extinde cu usurinta domeniul activitații sale si randamentul proceselor  in beneficiul clientilor, partenerilor si investitorilor sai. Asteptam cu nerabdare sa avansam in urmatorul capitol al parteneriatului nostru de succes." 

Tehnologiile Nasdaq pentru infrastructura pietei, inclusiv sistemele de tranzactionare, de evaluare a riscului in timp real, de indexare a datelor, de decontare/compensare, CSD-uri si pentru sisteme de supraveghere a pietei sunt operate in cadrul a mai mult de 100 de medii de tranzactionare, de catre autoritati de reglementare, case de compensare si depozitari centrali de valori mobiliare din America, Europa, Asia, Australia, Africa, Orientul Mijlociu si Caraibe.

Despre Nasdaq
Nasdaq (Nasdaq: NDAQ) este un furnizor de global de top in domeniul serviciilor de tranzactionare, compensare/decontare, al tehnologiei bursiere, al listarii bursiere, pentru companii din domeniul informarii si cel public. Prin diversitatea portofoliului sau de solutii, Nasdaq le ofera clientilor posibilitatea de a-si planifica, optimiza si pune in practica cu incredere viziunea
proprie de afaceri, folosind tehnologii verificate, care ofera transparenta si o buna cunoastere a domeniului in vederea desfasurarii activitatii pe pietele actuale globale de capital. In calitate de autor al primei piete bursiere electronice din lume, tehnologia sa deserveste peste 90 de piete din 50 de tari si asigura realizarea a 1 din 10 tranzactii cu valori imobiliare la nivel mondial. Nasdaq este sediul a circa 3.900 listari totale cu o valoare de piata de aproximativ 12 trilioane de dolari. Pentru a afla mai multe, vizitati: http://business.nasdaq.com

Despre OPCOM
OPCOM este Operatorul Pietei de Energie Electrica si Gaze Naturale “OPCOM” SA. Incepand cu anul 2000, OPCOM s-a angajat sa consolideze un mediu de piata  unde se tranzactioneaza energie si certificate de mediu in conditii de transparenta si integritate. Portofoliul de tranzactionare oferit de OPCOM cuprinde produse de energie electrica si gaze naturale, precum si certificate verzi. Mai mult de 900 companii utilizeaza produsele disponibile pentru tranzactionare pe pietele de energie electrica pe termen scurt si pe pietele de certificate verzi, precum si pe pietele pe termen lung pentru contractele bilaterale pentru energie electrica, gaze naturale si certificate verzi. Suplimentar fata de acest rol, OPCOM este responsabil de decontarea tranzactiilor incheiate pe pietele de energie electrica pe termen scurt, pe piata de echilibrare, precum si a dezechilibrelor partilor responsabile cu echilibrarea. OPCOM actioneaza ca mecanism de raportare inregistrat conform REMIT pentru mai mult de 450 de companii active pe pietele de energie electrica si gaze naturale. OPCOM este, de asemenea, Operator al Pietei de Energie Electrica Desemnat, nominalizat in conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/1222 pentru efectuarea cuplarii unice a pietelor pentru ziua urmatoare si a pietelor intrazilnice.
OPCOM aplica Sistemul de Management al Calitatii conform ISO 9001 - SR EN ISO 9001, respectiv Sistemul de Management al Securitatii Informatiilor conform ISO / IEC 27001 - SR ISO / IEC 27001, ambele sisteme fiind certificate de Lloyd's Register LRQA.
Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne vizitati la adresa www.opcom.ro .

 

Pentru detalii:

Nasdaq
Ryan Wells
ryan.wells@nasdaq.com
Tel.: +44 (0) 20 3753 2231
Mobil:  +44 (0) 7809 596 390

OPCOM
Norica Sandulescu
norica.sandulescu@opcom.ro
Tel.: +4 021 3071 494
Fax: +4 021 3071 400
de asemenea disponibile pe www.opcom.ro

 

COMUNICAT de PRESĂ   14.2.2018    


Inapoi
Opcom Comunicate de presă