Home

COMUNICAT de PRESĂ

(Bucureşti, 12 februarie 2018)

Tranzactiile stabilite pe pietele la termen de energie electrica administrate de OPCOM - bilant la 31 ianuarie 2018

Bilantul pe care il propunem reflecta existenta semnalelor de pret consistente si coerente pentru perioade de livrare care acopera orizontul 2018-2030, in conditiile in care pietele la termen ofera un portofoliu extins si divers de produse menit sa asigure participantii la piata impotriva riscurilor de variatie a pretului energiei aproape de momentul livrarii, sporind gradul de predictibilitate si facilitand adoptarea deciziilor in contextul dinamicii permanente a pietei.

Astfel, numarul de contracte, avand perioade de livrare mai mari de 1 an, incheiate pe piata centralizata a contractelor bilaterale (prin mecanismul de tranzactionare operational pana in decembrie 2014 si ulterior, prin modalitatea de tranzactionare PCCB-LE) se ridica la peste 650 de contracte, care impreuna cu lichiditatea determinata constituie indicatori importanti, care ofera incredere deopotriva consumatorilor si investitorilor, prin semnalele de pret formate prin mecanisme de tranzactionare concurentiala a energiei electrice in mod transparent, public, centralizat si nediscriminatoriu, pe pietele administrate de OPCOM, in stricta conformitate cu cadrul legal si de reglementare aplicabil.

Pe Piata centralizata a contractelor bilaterale de energie electrica - modalitatea de tranzactionare PCCB-NC si pe Piata centralizata cu negociere dubla continua a contractelor bilaterale de energie electrica (PC-OTC) s-a contractat pentru anul 2018 o cantitate totala de 28,5 TWh, corespunzand unui numar de peste 1240 de tranzactii si reprezentand o cota de 50% din consum.

Spre exemplificare, prezentam in continuare o statistica pentru perioada 2018-2020:

Piata centralizata a contractelor bilaterale de energie electrica - modalitatea de tranzactionare PCCB-LE

Un numar de 21 participanti si-au manifestat interesul pentru utilizarea facilitatilor furnizate de aceasta modalitate de tranzactionare in cadrul strategiilor proprii de contractare in prima luna a anului 2018, reprezentand 7% din cele 316 companii inregistrate la piata la sfarsitul lunii ianuarie 2018. Tranzactiile s-au realizat la un pret mediu ponderat de 212,81 lei/MWh (45,80 EUR/MWh), totalizand o cantitate de 0,2 TWh corespunzatoare unui numar de 18 contracte.
Livrarile contractate pentru anul 2018 totalizeaza o cantitate de 21,4 TWh corespunzatoare unui numar de 694 contracte si reprezinta o cota de 38% din consum, pretul mediu ponderat fiind de 182,44 lei/MWh (39,91 EUR/MWh).
Pentru anul 2019 sunt asigurate livrari de 5,4 TWh, cantitate corespunzatoare unui numar de 115 contracte, reprezentand o cota de circa 10% din consumul intern. Pretul mediu ponderat la care energia electrica a fost tranzactionata pe PCCB-LE pentru livrare in 2019 a fost de 180,40 lei/MWh (39,31 EUR/MWh), respectiv 143,70 lei/MWh (31,57 EUR/MWh) pentru livrarea in 2020 a unei cantitati de 1,6 TWh.
Pe PCCB-LE au fost tranzactionate cantitati de energie electrica pentru livrare pe perioade ce depasesc anul 2020, respectiv 1500 GWh pentru anul 2021 la pretul mediu ponderat de 140,06 lei/MWh (30,80 EUR/MWh) si 40 GWh la pretul mediu ponderat de 160,00 lei/MWh (34,88 EUR/MWh) cumulat pentru perioada 2022-2030.

Piata centralizata a contractelor bilaterale de energie electrica - modalitatea de tranzactionare PCCB-NC

Un numar de 57 participanti si-au manifestat interesul pentru aceasta modalitate de tranzactionare, reprezentand 33% din cele 174 companii inregistrate la sfarsitul lunii ianuarie 2018, luna in care a fost tranzactionata o cantitate de 100 GWh, corespunzatoare unui numar de 37 tranzactii, la un pret mediu ponderat de 183,52 lei/MWh (39,37 EUR/MWh).
Livrarile contractate pentru anul 2018 au insumat 12,5 TWh, corespunzand unui numar de 406 tranzactii si reprezentand o cota de 22% din consum, pretul mediu ponderat fiind de 201,43 lei/MWh (43,84 EUR/MWh).
Livrarile contractate pentru anul 2019 au insumat 2,3 TWh, respectiv 27 tranzactii, reprezentand o cota de 4% din consum, pretul mediu ponderat fiind de 204,03 lei/MWh (44,10 EUR/MWh).

Piata centralizata cu negociere dubla continua a contractelor bilaterale de energie electrica (PC-OTC)

In prima luna a anului 2018 au fost tranzactionate de catre cei 52 participanti activi pe PC-OTC, reprezentand 55% din cei 94 de participanti inregistrati la piata la sfarsitul lunii ianuarie 2018, o cantitate de energie electrica de 2,1 TWh, corespunzatoare unui numar de 324 tranzactii,  la un pret mediu ponderat de 190,46 lei/MWh (40,95 EUR/MWh).
Livrarile contractate pentru anul 2018 au insumat 16,0 TWh, respectiv o cota de 28% din consumul anului 2018, corespunzatoare unui numar de 836 tranzactii,  pretul mediu ponderat fiind de 194,61 lei/MWh (42,30 EUR/MWh).
Pentru anul 2019, livrarile contractate pana la finalul lunii ianuarie 2018 totalizeaza 1000 GWh, reprezentand o cota de 2% din consum, corespunzatoare unui numar de 22 tranzactii, pretul mediu ponderat fiind de 196,74 lei/MWh (42,55 EUR/MWh).

Despre OPCOM

OPCOM este Operatorul Pietei de Energie Electrica si Gaze Naturale “OPCOM” SA. Incepand cu anul 2000, OPCOM s-a angajat sa consolideze un mediu de piata unde se tranzactioneaza energie si certificate de mediu in conditii de transparenta si integritate. Portofoliul de tranzactionare oferit de OPCOM cuprinde produse de energie electrica si gaze naturale, precum si certificate verzi. Mai mult de 900 companii utilizeaza produsele disponibile pentru tranzactionare pe pietele de energie electrica pe termen scurt si pe pietele de certificate verzi, precum și pe piețele pe termen lung pentru contractele bilaterale pentru energie electrica, gaze naturale si certificate verzi. Suplimentar fata de acest rol, OPCOM este responsabil de decontarea tranzactiilor incheiate pe pietele de energie electrica pe termen scurt, pe piata de echilibrare, precum si a dezechilibrelor partilor responsabile cu echilibrarea. OPCOM actioneaza ca mecanism de raportare inregistrat conform REMIT pentru mai mult de 450 de companii active pe pietele de energie electrica si gaze naturale. OPCOM este, de asemenea, Operator al Pietei de Energie Electrica Desemnat, nominalizat in conformitate cu Regulamentul (UE) 2015/1222 pentru efectuarea cuplarii unice a pietelor pentru ziua urmatoare si a pietelor intrazilnice.

OPCOM aplica Sistemul de Management al Calitatii conform ISO 9001 - SR EN ISO 9001, respectiv Sistemul de Management al Securitatii Informatiilor conform ISO / IEC 27001 - SR ISO / IEC 27001, ambele sisteme fiind certificate de Lloyd's Register LRQA.

Pentru mai multe informatii, va rugam sa ne vizitati la adresa www.opcom.ro.

COMUNICAT de PRESĂ   12.2.2018   

Pentru detalii, vă rugăm contactaţi OPCOM S.A.
Victor IONESCU, Director general,
telefon +4 021 3071 450
fax +4 021 3071 400

Inapoi
Opcom Comunicate de presă