Home
Stadiul actualizat al măsurii de tranziţie privind sistemul de registre EU ETS
2011-02-03

Ca urmare a suspendării tranzacţiilor în toate registrele naţionale începând cu data de 19 ianuarie 2011, cu excepţia alocărilor şi predărilor de certificate, Comisia Europeană a finalizat analiza primelor rapoarte primite din partea registrelor naţionale cu privire la conformitatea măsurilor lor de securitate.
Prin rapoartele înaintate, Franţa, Germania, Olanda, Slovacia şi Marea Britanie au acordat suficiente garanţii privind implementarea măsurilor minime de securitate. Prin urmare, aceste registre naţionale îşi vor relua activităţile uzuale începând cu 4 februarie 2011, la ora 8 AM CET.
Cooperarea cu autorităţile naţionale este una constructivă iar Comisia se aşteaptă ca o altă serie de rapoarte să fie depusă în cursul zilelor care urmează.
Comisia va continua să furnizeze informaţii actualizate cu privire la această situaţie şi va anunţa redeschiderea planificată pentru fiecare registru naţional cu 24 de ore în avans.

(Anunţul este disponibil aici.)


Inapoi la index
Ştiri