Home
Vosganian �i va prezenta comisarului Piebalgs proiectul companiei nationale energetice
2010-04-06
Ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian, a declarat joi ca intentioneaza sa se întâlneasca cu comisarul european pentru energie Andris Piebalgs pentru a-i prezenta proiectul companiei nationale energetice. "Avem o documentatie laborioasa, care trebuie prezentata foarte bine, tradusa integral în engleza", a spus Vosganian. Ministrul economiei si finantelor se afla joi si vineri la Bruxelles, unde participa alaturi de primul ministru si de ministrul de externe la lucrarile Consiliului European. Strategia energetica a României, aprobata la începutul lunii septembrie 2007, prevede înfiintarea unei companii energetice nationale, care sa cuprinda producatori de energie si societatile de distributie ramase în proprietatea statului (Electrica Muntenia Nord, Electrica Transilvania Nord si Electrica Transilvania Sud). Ministrul economiei si finantelor si premierul Tariceanu au dat asigurari ca formarea noii societati se va realiza în acord cu legislatia care prevede separarea activitatilor de productie, transport si distributie a energiei, dar care permite însa detinerea tuturor activelor în aceeasi societate. Noua companie energetica nationala va putea fi listata la bursa la circa un an de la înfiintare si va avea actionariat majoritar privat dupa alti doi-trei ani de listari succesive, când pe bursa va ajunge un pachet de maximum 55% de actiuni. Noua entitate ar putea avea o capitalizare de câteva miliarde de euro si o capacitate investitionala uriasa, care îi va permite sa participe la proiecte internationale, declara Vosganian în septembrie 2007. Proiectul formarii unei mari companii energetice de stat în România vine într-un moment marcat de proiectul CE de separare a activitatilor din piata În cadrul Uniunii Europene exista în prezent dezbateri aprinse legate de proiectele Bruxelles-ului de a deschide spre competitie piata energetica, dominata în prezent de mari companii publice în multe din statele mari, precum Franta sau Germania. Astfel, Comisia Europeana vrea sa separe unitatile de producere a energiei electrice de operarea retelelor de transport de electricitate si de gaz. Reforma pietei energetice interne a Uniunii Europene are drept scop cresterea concurentei, sporirea investitiilor în noi conducte de transport si retele energetice si încurajarea de noi intrari pe piata. Bruxelles-ul suspecteaza marile companii de utilitati franceze si germane ca îsi folosesc pozitia dominanta pentru a-si îndeparta concurentii si pentru a mentine preturile ridicate. (NewsIn)

Inapoi la index