Home
Nuclearelectrica a ajuns la un acord cu companiile selectate pentru reactoarele 3 si 4
2010-04-06
Nuclearelectrica a ajuns, saptamâna trecuta, la un acord cu cele sase companii selectate - Enel (Italia), Electrabel (Belgia), Iberdrola (Spania), CEZ (Cehia), ArcelorMittal România si RWE (Germania) - privind participarea acestora la constructia reactoarelor nucleare 3 si 4 ale centralei Cernavoda. "Comisia de negociere pentru selectarea investitorilor a definitivat si transmis acestora, la 1 martie, proiectul Acordului de asociere al investitorilor, incluzând si proiectul de act de constituire a companiei de proiect. (...) Se estimeaza ca înregistrarea companiei de proiect sa aiba loc în luna mai", se arata într-un comunicat al Nuclearelectrica transmis, marti, agentiei MEDIAFAX. Compania confirma, astfel, informatiile difuzate anterior de MEDIAFAX. "Am ajuns la un «investor agreement» cu toate cele sase companii selectate. Acum se asteapta avizarea textului în structurile de conducere ale fiecarei companii, raspunsul lor fiind prevazut pentru sfârsitul acestei luni", a declarat, marti, agentiei MEDIAFAX, seful Directiei de politici energetice din Ministerul Economiei si Finantelor (MEF), Alexandru Sandulescu. Acordul vizeaza formarea unei societati mixte între Nuclearelectrica si cei sase investitori, viitoarea companie de proiect urmând sa construiasca, sa puna în functiune si sa exploateze cele doua reactoare, costurile investitiei fiind evaluate la 2,3 miliarde de euro. Documentul prevede, printre altele, si participatia fiecarei companii în capitalul firmei de proiect. Nuclearelectrica estima, în luna ianuarie, ca semnarea acordului va avea loc pâna la sfârsitul lunii februarie. Negocierile cu cele sase companii au început în 4 decembrie 2007. Dupa ce conducerile celor sase companii vor aproba acordul, raportul comisiei de negociere cu investitorii urmeaza sa fie aprobat de Guvern, iar în etapa finala va fi semnat acordul investitorilor si înregistrarea companiei de proiect. MEF este actionarul majoritar al producatorului de energie, cu 88,7% din titluri, iar Fondul Proprietatea detine 11,24% din capital. Constructia unitatilor 3 si 4 este prognozata sa înceapa anul viitor, iar finalizarea proiectului este estimata pentru 2014-2015. Nuclearelectrica va contribui la capitalul viitoarei firme cu activele existente, evaluate la 250 de milioane de euro. Nuclearelectrica opereaza, în prezent, doua reactoare nucleare de tip CANDU de circa 700 MW fiecare, care furnizeaza 17%-18% din consumul anual de energie la nivel national. MEDIAFAX

Inapoi la index
Ştiri